12/02/24Mircea Prelipceanu CAS CRM: "Soluțiile CRM sunt asemenea abonamentelor la telefonia mobilă sau internet: Esențiale pentru orice business"

Mai poate funcționa în 2024 o companie fără tehnologie și digitalizare? Cât de eficient și informat poate fi un antreprenor dacă lucrează încă pe hârtie sau în Excel? Articolul de mai jos cuprinde o sinteza interviului cu Mircea Prelipceanu, publicat de revista Club Antreprenor la începutul lunii februarie.


Mircea Prelipceanu CAS CRM: În 2023 dorim să extindem rețeaua de parteneri CAS în România

Relația antreprenori-digitalizare devine esențială
Economia a devenit tot mai dinamică, iar antreprenorii nu mai pot face business fără unelte digitale. Îi obligă relațiile cu clienții, cu partenerii și chiar relațiile cu autoritățile. Cel mai recent dar elocvent exemplu este rrecerea la eFactura. Devenită obligatorie din ianuarie care a dat peste cap, la propriu, viața multor companii antreprenoriale lipsite de digitalizare.

Pentru că orice companie vinde un produs sau un serviciu și are clienți, utilizarea unui sistem CRM ar trebui să fie o dotare de bază. Cum ar putea o companie să aibă succes în vânzări, dacă nu are un sistem digital în care să păstreze centralizat datele de clienți, de la contracte la tranzacții, să urmărească vânzările și activitatea oamenilor? Cum ar putea un antreprenor să ia decizii și să intervină în timp util, într-o negociere, spre exemplu, dacă nu are acces date actuale ci se bazează pe telefoane și discuții cu angajații?

CRM-ul trebuie să fie printre primii pași pe care îi face un antreprenor care înființează o companie, poate chiar înainte de formarea echipei. Angajații noi, în special cei tineri, întreabă cu ce unelte vor lucra și preferă companiile care sunt digitalizate și le oferă un mod de lucru facil și inteligent, care să îi ajute să obțină rezultate. Poate unii consideră că lucrând pe hârtie și Excel sunt ”vintage„ sau „old timers”, însă realitatea este că acestea sunt doar semne de ineficiență.

Discuțiile despre amortizarea CRM-ului sunt depășite
Atunci când un sistem CRM costă 20 de euro pe lună, întrebările despre amortizare nu își mai au locul. S-au dus de câțiva ani vremurile în care tehnologia necesita investiții în echipamente și licențe, iar mulți antreprenori nu le considerau justificate. Odată cu apariția sistemelor CRM Cloud, costul unui CRM a devenit similar cu cel al unui abonament de telefonie mobilă.

Se întreabă cineva cum îmi amortizează abonamentul de telefon? Sistemele CRM cloud sunt foarte ieftine și ușor de utilizat. Spre exemplu, SmartWe oferit de CAS Software pe piața din România, pornește de la 9.9 eur/lună/utilizator și poate fi activat în câteva minute, fără alte costuri suplimentare. Dacă îl folosiți pentru doi angajați, aveți un cost lunar de sub 20 de euro. Este un cost operațional similar oricărei alte subscripții la un serviciu digital, cum ar fi facturarea sau prelucrarea imaginilor.

Sistemele CRM cloud sunt atât de ușor de utilizat încât un antreprenor trebuie doar să găsească soluția care îi place mai mult (ca interfata, funcționalități și mod de lucru) și să o folosească. Pierde mai mulți bani că nu are un sistem CRM decât că plătește un astfel de abonament. Inclusiv soluția noastră CAS genesisWorld, un CRM dedicat companiilor mai mari, este disponibilă printr-un contract pay/use cu plăți lunare.

SmartWe, un cloud CRM 100% adaptat pieței din România
SmartWe este un produs important în portofoliul CAS și a beneficiat de toată atenția echipei de dezvoltare. Anul trecut SmartWe a primit RedDot Award 2023, împreună cu rețeaua sociala We.Network, unde a concurat cu soluții oferite de companii mari gen Samsung și Apple, ceea ce spune multe despre soluție. Pe de o parte, SmartWe are funcționalități de top, inclusiv bazate pe Inteligența Artificială, iar pe de alta a fost localizat pentru 12 țări europene, inclusiv România. Pentru că este o soluție dedicată IMM-urilor – enorm de multe funcționalități out of the box împachetate la preț foarte accesibil, este foarte potrivită și bine acceptată de clienții din România.

Pentru SmartWe, localizare nu înseamnă doar traducerea interfetei și a câmpurilor în limba Română. Soluția oferă mai mult, iar SmartWe include tot ce trebuie unui produs dedicat României. Se integrează cu alte soluții locale (sisteme ERP spre exemplu) dar și cu servicii web publice, cum ar fi preluarea datelor de identificare fiscală de la Ministerul de Finanțe sau validarea adreselor prin site-uri ca listefirme. Integram soluția cu multiple platforme specifice fiecărei țări, ca utilizatorii să beneficieze de o soluție cât mai familiară.

Cu două soluții CRM în portofoliu, CAS genesisWorld și SmartWe care acoperă practic orice zonă economică și dimensiune de companie – de la micro la corporate, CAS Software oferă clienților libertatea alegerii soluției potrivite cu cerințele lor specifice.

Planuri pentru 2024: CAS Merlin CPQ și We.Network
Unul dintre principalele obiective ale CAS Software în 2024 este creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere al antreprenorilor români asupra soluțiilor CRM Cloud. Până în prezent, ne-am concentrat cu precădere pe palierul superior al pieței, companii medii și mari cu echipe de vânzări dedicate și fluxuri de lucru relativ complexe. În 2024 vom accelera activitatea pe segmentul IMM și micro, pentru că avem o soluție care confirmă și are potențial uriaș. Vom adăuga noi canale de distribuție pentru a ajunge la cât mai mulți antreprenori și a simplifica tot mai mult contractarea SmartWe.

Simultan, vizăm aducerea pe piața locală a soluției CAS Merlin CPQ, o unealtă completă de configurare-ofertare-vânzare pentru companii cu produse extrem de complexe. Soluția integrează algoritmi de Inteligență Artificială care ajută echipele de vânzări să configureze rapid și corect produse care au zeci de componente și repere tehnice. Utilizarea CAS Merlin CPQ scurtează semnificativ procesul de vânzare și elimină erorile umane. Soluția este pe piață de câțiva ani și este utilizată de companii mari din Europa, cum ar fi Konica-Minolta spre exemplu.

De asemenea, ne dorim să aducem pe piața locală și We.Network, o rețea socială pentru cercuri închise, integrată cu sistemele CRM CAS, SmartWe și genesisWorld. Practic, orice companie care utilizează CAS CRM își poate crea propria rețea socială. Gândiți-vă la asociații profesionale, ONG-uri, organizații politice, cluburi sportive, asociații municipale etc. Această platformă permite o comunicare simplă, directă și eficientă într-un mod controlat, fără griji pentru confidențialitatea datelor. Platforma este disponibilă în Germania, însă în următorii ani o vom extinde în mai multe țări europene, inclusiv România.

<< înapoi