17/12/19Profil de partener: Synergizer, 100% dedicaţi relaţiilor cu clienţii

La începutul anului 2014, Synergizer Business Solutions a intrat în lumea CAS CRM şi a devenit partener certificat pentru implementarea CAS genesisWorld CRM în România. Soluţia a fost prezentată cu fast în cadrul evenimentelor Marketing and Sales Forum, iar semnarea parteneriatului a avut o bună acoperire în mass media.

Companie de software cu o bogată experiența de piaţă, Synergizer a optat pentru CAS genesisWorld după o prospectare atentă a industriei de profil, atât la nivel local cât şi internațional. CAS Software AG a avut o poziţie câştigătoare mulţumită orientării evidente către segmentul SMB, a inovațiilor incluse în soluţie, dar şi a modului de business propus.  „CAS CRM este o soluţie potrivită pentru segmentul SMB/IMM atât prin funcţionalităţi şi interfaţa (simplă şi relativ uşor de folosit, cu precădere pe tablete şi telefoane) cât şi prin cost. Soluţia permite scenarii multiple de personalizare şi implementări rapide, ceea ce duce la un raport 60/40 servicii versus licenţe în proiectele mari şi 50/50 în proiectele mici. Licenţierea se face la nivel de utilizator, adică beneficiarii pot opta pentru combinarea mai multor variante de licenţiere (premium, standard etc) în cadrul unui proiect unic. Prin urmare, piaţa țintă pentru Synergizer este destul de mare”, declara în 2014, Andrei Zincenco, Director General Synergizer Business Solutions.

Activitate de referinţă
Nouă linie de business a dat rezultate rapid, iar doi ani mai târziu, la Frankfurt, Synergizer a devenit primul CAS Premium Partner din România. Acest nivel de parteneriat a oferit echipei Synergizer acces timpuriu la versiunile de produs aflate în dezvoltare, precum şi participarea la Advisory Board, un cerc restrâns de consultanți care se întruneşte de patru ori pe an pentru analiza tendinţelor de piaţă şi definirea tendinţelor de dezvoltare ale produselor. 

În mod curent, Synergizer oferă servicii complete de implementare, customizare şi suport pentru oricare dintre versiunile CAS genesisWorld aflate pe piaţă. Compania are o echipă dedicată ce include atât consultanţi de business cât şi dezvoltatori. Asistenţă tehnică oferită acoperă orice tip de probleme apărute în exploatare (de la bug-uri la erori la nivelul bazelor de date), precum şi optimizări şau schimbări de configuraţii. Clienţii Synergizer au la dispoziţie o linie Helpdesk dedicată, pentru a semnala eventualele probleme, iar echipa de suport acţionează în baza SLA-ului (Service Level Agreement) contractat sau punctual în funcţie de solicitări. 

Printre clienţii reprezentativi ai Synergizer se afla ISOPAN Est, AZERO, AOPA România etc. De altfel, proiectul de implementare CAS genesisWorld la ISOPAN Est a devenit şi una dintre cele mai relevante referinţe din România. Este un proiect de mare anvergură,  Isopan fiind cel mai mare producător și distribuitor de panouri termoizolante din România, cu o cifră de afaceri de peste 40 milioane EUR și 90 de angajați. Studiul de caz poate fi accesat la

Marketing Automation şi campanii prin SMS, made in Romania
Implicarea Synergizer în domeniul relaţiilor cu clienţii a depăşit însă implementarea unui sistem CRM. În timp, Synergizer a investit în dezvoltarea unor addon-uri pentru CAS genesisWorld, care să extindă nivelul de funcționalități al soluţiei şi să aducă o valoare suplimentară proiectelor. Pe baza feedbackului colectat din piaţă, Synergizer a dezvoltat SynMA, o soluţie de marketing automation lansată comercial în 2016. Soluţia monitorizează activitatea unei companii în mediul digital (website, newsletter, canele social media, campanii tip display sau ads etc) şi captează modul de interacţiune a clienţilor cu informaţiile oferite. Datele sunt centralizate, colectate şi procesate automat pentru identificarea lead-urilor şi predarea acestora către echipa de vânzări. Astfel, beneficiarii pot urmări cu exactitate sursa oricărei vânzări/client şi pot evalua impactul real al investiţiilor de marketing în funcţie de canal şi proiect. Integrată cu sistemul CAS genesisWorld, soluţia oferă transparenta completă asupra cheltuielilor de marketing. 

O dezvoltare similară este SynSMS Gateway, un addon care permite automatizarea completă a campaniilor derulate prin SMS. Utilizatorii pot expedia SMS-uri rapid şi eficient folosind sistemul CRM  și nu telefonul mobil, ceea ce înseamnă productivitate ridicată. Modulul este integrat în CAS genesisWorld, preia automat numerelor de telefon şi oferă rapoarte complexe asupra activităţii. Astfel, utilizarea SMS-urilor este posibilă pentru orice scenariu de gestiune a relaţiilor cu clienţii, indiferent de tipul campaniei (vânzări, marketing sau suport) sau domeniul de activitate. (retail, imobiliare, B2B sau B2C) .

Diferenţiator în piaţa: Consultanţă de business
Înfiinţată în 2004, Sysnergizer este o companie orientată spre consultanţă de business şi pe optimizarea proceselor administrative şi operaţionale. Această abordare se vede în toate proiectele derulate şi a devenit un diferenţiator în piaţă. 

Pentru mai multe detalii despre Synergizer accesaţi www.synergizer.ro.