16/10/18Noutăţi de la CAS Partner Conference

Finalul lunii Septembrie a reunit întreg ecosistemul CAS CRM în cadrul evenimentului anual CAS Partener Conference. Peste 200 de parteneri din Germania dar şi din România, Ungaria, Portugalia, Chile, Columbia si alte 40 de tari etc s-au întâlnit la Karlsruhe pentru trei zile de analize şi dezbateri asupra pieţei CRM şi a soluţiilor dezvoltate de CAS.

Pentru noi schimbul de experienţă dintre parteneri reprezintă cea mai bună soluţie de creare a unui portofoliul de “best practices” care să se întoarcă până la urmă în avantajul clienţilor de pretutindeni. Complementar, conferinţa anuală este o ocazia bună pentru colectarea unui feedback valoros pe care să-l integrăm în strategia de dezvoltare a produselor şi a ecosistemului.

Unul dintre mesajele principale transmise la eveniment este ”Smart.WE World” noul concept care stă la baza a tot ceea ce întreprinde CAS Software şi evidenţiază necesitatea colaborării întregului ecosistem pentru adăugarea unui nivel superior de inteligentă în tot ceea ce facem. În acest sens, obiectivul nostru este că până în 2025 să coagulăm o comunitate “Smart We” de peste 1 milion de oameni, ca să lucreze cu soluţiile inteligente CAS. Al doilea obiectiv este să devenim furnizorul preferat de "suveranitate digitală pentru SMB-uri". Pentru acesta 10% din cifra de afaceri anuală merge către serviciile de cercetare şi dezvoltare CAS Future Labs, ca să putem oferi clienţilor o experienţă unică, de la interfaţa până la funcţionalităţi şi suport.

SmartWe este promisiunea cloud a CAS Software, atât pentru clienţi cât şi pentru parteneri. Pentru clienţi înseamnă combinarea inteligenţei din CAS GenesisWorld cu puterea cloud-ului într-un serviciu nou, foarte puternic şi accesibil financiar. Pentru parteneri înseamnă un nou program şi numeroase oportunităţi de colaborare. SmartWe, CRM-ul în cloud dezvoltat de CAS Software este deja disponibil pe mai multe pieţe. Spre exemplu, Federaţia Germană de Gimnastică îl utilizează deja cu success. Localizarea pentru România este în curs, iar serviciile vor fi disponibile comercial prin partenerii locali începând cu trimestrul 1 2019.

Pentru mai multe informaţii despre SmartWe accesaţi www.smartwe.world