30/11/20Eşti la prima achiziţie de CRM? Iată la ce aspecte să fii atent

Presate de nevoia controlului asupra vânzărilor şi unei colaborări interne mai eficiente pe nivelul relațiilor cu clienții, multe companii sunt puse pentru prima dată în fata achiziției şi implementării unui sistem CRM. În lipsa unei culturi de “digitalizare şi a unor procese de business mature, întâlnirea cu CRM-ul poate fi stresantă şi consumatoare de timp. În acest articol, ne-am propus să facem o separare între elementele cheie ale unui sistem CRM şi să punem în lumină, ceea ce contează mai mult pentru o primă experiență pozitivă.

lead management

Iată la ce e bine să fii atent când eşti la primul contact cu CRM-ul
Uşurinţă în utilizare. Succesul unui CRM stă în utilizare. Prin urmare o bună parte din efort trebuie canalizat către atingerea celui mai bun nivel de adopţie, o provocare reală pentru companiile aflate la primul proiect CRM. Secretul nu stă doar în motivarea echipei, ci mai ales în alegerea unui soluţii cu un nivel superior de design şi ergonomie. Oamenii preferă interfețele simple şi intuitive, iar Apple este cel mai bun exemplu. Tehnologia CAS Software SmartDesign® a câştigat în Germania „Design Award” pentru experienţa unitară de utilizate livrată pe orice tip de dispozitiv (laptop, telefon sau tableta) precum şi pentru capacitatea de personalizare a informațiilor şi funcționalităților. De altfel, suntem o prezenţă constantă în TOP 100 Cele mai Inovative Companii din Germania. Mai multe informaţii: CAS Software AG este premiata ca cea mai inovatoare companie IT din Germania


Acces la servicii de suport pentru implementare/utilizare, dacă nu te descurci singur. Sunt multe oferte aparent atractive pe piaţa din România, inclusiv soluţii gratuite sau foarte ieftine, fără localizate, open source etc. Întotdeauna, când vorbim despre soluţii de business, este important să ai unde să ceri ajutor, dacă este nevoie. CAS genesisWorld este un sistem disponibil printr-o reţea de parteneri, care oferă servici complete de consultanţă, implementare, personalizare şi mentenanţă. Aceşti parteneri te pot ajuta oricând să foloseşte soluţia la potenţialul maxim sau să rezolvi o problemă de funcționalitate. Important este să ştii că nu eşti singur în acest proces.


O structură modulara care să îţi permită să începi simplu. Cu o astfel de aplicaţie vei putea să adaugi elemente funcţionale, pe măsură ce capeţi experientă şi identifici noi scenarii de lucru. Majoritatea companiilor aflate la primul contact cu un CRM descoperă treptat funcţionalităţile de care au nevoie. Utilizarea este cea mai bună cale de învăţare, dar la început membrii echipei au nevoie de o interfaţă simplă, doar cu elementele de bază. CAS genesisWorld este alcătuit din App-uri (o colecţie de aplicaţii: Contacte, Calendar, eMail, CockPit, Configurator, Rapoarte, Proiecte, Căutări etc), care pot fi adăugate sau eliminate din meniul fiecărui utilizator. Astfel fiecare utilizator are propriul CRM, la care adauga treptat aplicaţiile de care are nevoie.

cas crm teamplanningFunctionalităţi solide de contact şi task management. Nu vei putea folosi din start întreaga putere a sistemului CRM, însă la început este esenţial să poţi lucra uşor cu toate datele asociate unui client, să poţi crea şi completa facil orice înregistrare. Vă ajuta echipa să facă tranziţia către noul sistem şi să renunţe la alte unelte. De asemenea, agenda integrată şi funcţionalităţile de task management au un rol important în coordonarea echipei şi a activităţilor zilnice. Team Planner este un element esenţial în CAS genesisWorld cu precădere în această perioadă de trecere masivă la remote work.


Facilităţi de captare automată a datelor şi căutare inteligentă. Orice manager doreşte ca echipa să piardă cât mai puţin timp cu prelucrarea informaţiilor, indiferent dacă vorbim despre înregistrarea sau căutarea acestora în diverse surse. CAS CRM are capacitatea să aloce automat corespondenţa (emailuri, ataşamente) cu un client la fişa acestuia, însă adevărata putere stă în facilităţile de căutare. Picasso Search este un asistent digital care oferă utilizatorului informaţii relevante corelate cu activitatea derulată. Pe baza algoritmilor de Inteligenţă Artificială, Picasso Search oferă proactiv informaţii complementare în legătură cu întâlnirile, documentele, oportunităţile, sarcinile sau contactele accesate. Câştigul de timp este semnificativ.


Integrare cu aplicaţii familiare. Dacă angajaţii tăi folosesc Microsoft Outlook pentru gestiunea corespondenţei, sistemul CRM ales trebuie să ofere o integrare perfectă cu acesta unealtă. Concret, să poţi trimite emailuri din CRM sau să poţi accesa datele despre clienţi direct din interfaţa Outlook sau chiar să ataşezi automat corespondenţa la contul unui client. Logica se păstrează şi pentru alte unelete: mailchimp, dropbox etc. Pentru integrare cu alte aplicaţii de business, CAS genesisWorld are la dispoziţie un set de conectori care face acest proces simplu şi fără bătaie de cap, indiferent dacă vorbim de ERP, Document Management, Business Intelligence etc.

Acestea sunt doar câteva aspect pe care dacă le gestionezi corect vor conduce la experiență pozitivă cu primul sistem CRM folosit în compania ta. Ideea de bază este să te centrezi pe simplitatea în utilizare, personalizare şi calitatea tehnologiei. Începe simplu şi adaugă functionalităţi pe măsură ce capeţi experientă. Succes!